Scaune Ergohuman pentru gamerii înrăiți
09 noiembrie 2015
Dacă ești unul dintre cei care petrece mult timp în fața calculatorului, jucând jocul preferat sau încercând în termanență jocuri noi, trebuie să știi că scaunul pe care stai este la fel de important ca tastatura, mouse-ul sau monitorul pe care le folosești special pentru acest lucru.
De regulă, gamerii pasionați știu totul despre cele mai bune accesorii de calculator sau cele mai recente jocuri apărute, însă puțini sunt aceia care dau importanță scaunului pe care petrec majoritatea timpului.
Scaune Ergohuman pentru suportul zonei lombare
Postura corectă a corpului este importantă, indiferent de meseria sau activitatea pe care o desfășurăm. Iar unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ține seama este suportul zonei lombare.
Scaunele Ergohuman sunt prevăzute cu un suport care se adaptează în mod automat, în funcție de greutatea persoanei care le folosește sau de mișcările pe care le face. Pentru că, atunci când joci jocuri pe calculator, de regulă faci anumite mișcări ale corpului (aplecări în față sau stânga-dreapta), acest suport automat îți va fi foarte folositor.
Cu alte cuvinte, un scaun Ergohuman poate deveni un partener perfect de joc pentru că îți va susține toate mișcările.
Alege un scaun Ergohuman cu plasă tip mesh
Dacă este să alegi între piele și mesh, îți recomandăm scaunele Ergohuman cu mesh. Sunt mai ușor de întreținut și, în primul rând, îți vor ajuta pielea să respire mai bine, ferindu-te de disconfort.
Optează pentru tetieră
De obicei, atunci când te joci pe calculator, nu este necesar să-ți aduci corpul mai în față sau să-ți ții capul aplecat, ca atunci când scrii. Mai mult de atât, dacă vei reuși să0ți relaxezi capul și gâtul, probabil îți vei crește și performanța jocului.
Pentru astfel de situații îți recomandăm unul dintre scaunele Ergohuman prevăzute cu tetieră. Aceasta îți va fi de folos și în pauzele dintre jocuri, atunci când îți pregătești strategia pentru următoarea repriză de joc.
Brațe reglabile
Un alt element de care este bine să ții cont sunt brațele reglabile. Toate scaunele Ergohuman au brațe reglabile, deci nu poți da greș.
Brațele sunt foarte importante deoarece și ele contribuie la relaxarea corpului și la menținerea unei posturi corecte.